De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea credinta incat sa mut muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si de as imparti toate avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata. Cat despre prooroci- se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi.
Pentru ca in parte cunoastem, in parte proorocim.
Dar cand va veni ce e desavarsit, atunci ce este in parte se va desfiinta.
Cand eram copil, simteam ca un copil, judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat de cele ale copilului.
Caci vedeam acum ca printr-o oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare de acestea este dragostea.
Noul Testament, Intaia epistola catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, 13-14
