Impreuna

Intuneric. Frig.
Ma uit in jurul meu si nu mai vad pe nimeni. Ma ridic si incep sa merg.
Merg in Intuneric. Singura. Abandonata. Unde sunt?
M-am pierdut in Intuneric. Frica. Disperare. Dezamagire.
Cad. Incep sa plang. Unde sunt? De ce sunt singura?  M-au abandonat?
Lacrimi de tristete se transforma-n lacrimi de dezamagire. M-au abandonat.

Ma resemnez. Ma intind. M-am abandonat Neantului.

Aud voci."..." Stirga un nume familiar."..."
Intunericul, pana atunci fara margini, este strapuns de cinci raze de lumina. Raze De Speranta.
"..." Le aud. Ma cauta. Alerg si ma impiedic. O mana din Lumina asteapta intinsa in fata mea. Imi ridic ochii din pamant si imbratisez cele cinci persoane din Lumina din priviri. Au observat ca m-am pierdut si s-au intors pentru mine...

Ma intind cu incredere spre mana intinsa.... O apuc....

.... Si ne indreptam impreuna in intuneric. Acum nu mai mi-e frica. Noi lumineam Calea. Impreuna. 

experiment

Pune-i net. Da-i viata.
Da frate, asta era raspunsul, internetul, internetul e viata. Stateam in statia de autobuz si cand am citit bannerul m-am luminat. Asta era raspunsul pe care il cautam, asa se traieste.
Cacat.
Taie cablurile, arunca modemul pe geam.
Inchide televizorul, inchide televizorul si fugi!
Indoctrinare in masa. Manipularea si prostirea publicului, cu asta se ocupa. Totusi nu te misti, stai acolo in fotoliul tau comod, micul tau refugiu. Esti foarte constient ce e, sau ce nu e in capul celor de acolo, iti vine sa te dai cu capu de toti peretii la fiecare cuvant al celor din cutia neagra,dar continui sa te uiti. Tragi din tigara cu pofta, bei din cana de langa scrumiera a nu-se-stie-cata cafea pe ziua de azi. Cearcanele iti sunt uriase, esti nebarbierit si ochii-ti sunt rosi.
Intr-o zi te uiti pe fereastra, fara a te misca din fotoloiu. Vezi cerul, vezi un parc, putin verde, un contur de blocuri si cam trei sferturi de albastru limpede cu cateva urme de nori, totul vazut prin rama ferestrei de la balcon,ca prin gaura cheii.
Te ridici, sari din fotoliu, cobori treptele in viteza si iesi pe usa blocului triumfator. Esti afara, a venit momentul, vrei sa traiesti! Simti aerul din jurul tau, esti glorios, ai reusit.
Ai reusit sa ce? Cum traiesti,ce faci mai departe? Te urci in masina, pornesti motorul, te opresti si asculti sunetul lui,miere pentru sufletul tau. Iubesti masina asta, iubesti sa conduci, sa mananci strazile cu ea, sa apesi pedalele cu putere, sa invarti de volan, sa te uiti in fata prin geamul urias din cabana pe roti.
In cele din urma te intorci acasa, lumea iti tot repeta sa nu mai conduci fara permis pentru ca risti puscarie, insa nu iti pasa, te face sa te simti liber. In plus, acum ai o noua idee, vrei sa impartasesti lumii imaginea custii tale, nu te mai ascunzi de lucrurile care te tin legat, ci te legi si mai tare de ele, iar legaturile incep sa slabeasca.
Esti liber, traiesti.




Lipici

OM

Aveam mintea limpede. Niciun gând. Încercam să deschid ochii. Încercam să mă mișc, să mă trezesc. Mă simțeam atât de bine, odihnită, împlinită, curată, bună. Mă simțeam bine.
M-am jucat un pic în cearșaf, am căscat și m-am ridicat. Mă simțeam un pic greoaie, dar totuși subțire, pură și firavă. Era ceva necunoscut...
M-am dus in fața oglinzii și m-am privit. Eram frumoasă, străluceam. Iar spatele mă scărpina; mi-am ridicat tricoul, și am zărit doua pete rozalii oglindite. Un fel de iritație.
Deși spatele nu-mi dădea pace, eu tot mă simțeam exagerat și ieșit din comun de bine. Un fel de fericire. O stare intelectuală și emoțională absolută. Ceva bun.
Toată ziua am zâmbit, ceea ce i-a bine dispus pe cei din jur. Am ajutat; i-am fericit. Ce bunătate! Dar ce se-ntâmpla?  Mă schimbasem. Uitasem de rău, uitasem de întuneric, îmi îngropasem demonii. Fără voia mea. S-au predat? Au fugit? Cum i-am învins?
Am ajuns acasă, m-am privit în oglindă mulțumită. Mi-am zâmbit. Dezbrăcându-mă observ cele doua pete rozalii deveniseră destul de roșii.
Aveam mintea limpede. Niciun gând. Deschid un ochi. Încerc să mă mișc, să mă trezesc. Mă simt atât de bine, odihnită, împlinită, curată, bună. Mă simt iluminată. Mă-ntind și mă deranjează ceva. Am ceva pe spate. Nu-mi imaginez nimic. Mă ridic, nu sunt agitată. Mă privesc în oglindă. Strălucesc. Îmi zâmbesc. Apoi îmi ridic cu grijă tricoul...
Oftez cu satisfacție. Sunt aripi. Îmi cresc aripi. Aripi albe, fine, gingașe. Sunt încă mici, dar le simt cum din adâncul ființei mele îmi cresc.
Sunt liniștită. Radiez.
Sufletul meu de om...
Din mine se creeaza ceva bun.
Nu sunt un înger, nu am încotro să zbor...
 Am aripi.