Acril

Ceva ma trezeste din linistea mea, sunt ridicata si rasturnata. Simt un intreg zbucium,iar in final ma scurg in lumea de afara, ah ce sentiment coplesitor! Dupa ce in sfarsit ma linistesc, niste firicele fine si blande ma iau si ma arunca in bratele cuiva. Cine este? E frumos... Ne amestecam, mirosul,culoarea, trupurile noastre se intrepatrund! Devenim unul iar eu sunt schimbata, arat altfel si ma simt altfel. Incep sa raspandesc sentimente. Aceleasi firicele blande ma ating din nou,ma ridica, apoi ma aseaza cu grija si delicatete pe ceea ce urmeaza sa devina un nou univers, o parte din cineva. Imi dau seama ca acesta imi e scopul si ma prind cu toata fiinta mea de acest univers. Incep sa cunosc altii ca mine cu care traiesc. Fiecare din noi vrea sa iasa in fata, suntem intr-o continua miscare spre a ne gasi locul. Ne mai si imbrancim, strecuram, curgem, iar in final ne pastram locul si devenim creatia cuiva.

Cutia

In stomac se afla o cutie de sticla, inchisa, goala, cu suprafete zgrunturoase si iritante pe interior. Dar iata ca deodata capacul cutiei se deschide iar un vant timid scutura putin din praful din interior si maseaza iritatia. Incepe sa curga miere, miere dulce, proaspata, cu un parfum ce te intalta. In miere se formeaza fluturi! La inceput arata ca niste pete mici,maroni, insa incet,incet iau forma unor fluturi. Cutia continua sa se umple cu miere, iar fluturi zboara prin ea in cercuri. Aripile fluturilor scot un sunet asemanator cu cel al lemnelor care ard in soba.

Brusc, capacul se inchide, iar ultima picatura de miere se izbeste de el,crapandu-l usor. Cutia incepe sa se agite, se misca dintr-un colt in altul al stomacului, lovind peretii acestuia cu colturile ascutite. In timp ce cutia se zbate, mierea se scurge,cativa fluturi incep sa semene cu niste omizi, iar restul zboara fara noima.

Cutia incetineste, pe jumatate golita. Fluturii ramasi incep din nou sa zboare in cercuri, de data asta cu retinere. In cele din urma se deschide din nou. Maini insetate aduna mierea cazuta pe jos incercand sa o bage inapoi in cutie. Acea ultima picatura de miere cazuta pe capac este insa acum pierduta in bezna. Mainile continua sa adune nesatule din mierea cazuta, aceasta scurganduli-se printre degete.

Cutia asteapta ca mierea sa curga din nou, dar in sus nu e decat intuneric si o liniste chinuitoare. In cele din urma insa, cutia cade,ca si izbita de ceva. Se sparge in mii de cioburi. La inceput nu se simte nimic, insa in timp cioburile se tot izbesc de peretii stomacului, zgariindu-i. Mierea a sarit si ea in toate directile,prelingandu-se  pe peretii stomacului. Ramane lipita, ca mucusul. Au mai ramas cativa fluturi  ametititi, batrani si muti, ce zboara izbindu-se mereu de cate ceva. Restul fluturilor sunt acum niste omizi cu aspect ranced ce se plimba in cercuri.


Lipici

Capitală, dulce capitală !

Este datoria ta în calitate de elev şi membru al societătii – stop.  Care datorie e mai importantă,cea de membru al societătii sau cea de SUFLET? Azi refuz să mă conformez.

Vreau să mă ascund de lumină şi să mă joc în întuneric. Aşa că am fugit de acasă pentru a merge la mine acasă, ca şi cum aş vedea-o pentru prima dată. Am fugit la munte pe straduţa din spatele blocului. Am intrat pe Strada Săgetii care m-a ghidat pe Strada Sperantei. Interesant!

Străduţele astea sunt prea înguste ca să încapă maşini, motiv pentru care sunt şi mult mai primitoare. Doar o tocilarie aici, o sifonarie pe dincolo, iar în altă parte un magazin de antichităţi ori un anticariat. Prin geamul lipsă al unei case cu bulină rosie văd cum în interior, la primul etaj, podeaua se revarsă spre parter. Uneori, chiar nu pot născoci o imagine mai tristă decat cea a unei case ca aceea.

Pe peretele zgrunţuros al unei alte case au rămas scrise cu vopsea roşie cuvintele „JOS ILIESCU“ . Mă bucură enorm să văd revolta cuiva, rămasă acolo. Pietre, scuipat, postere electorale!

Dupa multe amânări,mă aşez pe o bancă pentru a mă apuca de nimicul care îmi irită mintea de ceva vreme,însă sunt  întreruptă de un câine, simpatic, dar nu prea vorbăreţ. Ştie el ce-i defapt important pentru mine şi nu mă lasă să pierd timp din ziua asta cu asemenea nimicuri. Frumos instinct, căţel.   

Inima îmi creşte, o să explodeze de fericire. Te-ai bucurat de cadou, suflet? Bun, acum înapoi în sticla şi ne vedem de treaba. Ce, credeai ca o să fie un nou început?

                                                                        

Psihoza

Doi oameni stau de vorba sprijiniti de marginea unei pupile.
Om1: Ai dat drumu la gazele din stomac?
Om2: Tocmai asta am facut mai devreme. Sper ca macar acum le-ai facut si tu cum trebuie.
Om1: Le-am facut cum trebuie, sa vezi ce o sa-l mai iradieze...
Om2: Cipu' ala,il ai?
Om1: L-am fixat pe cerebel.[Scoate un aparat cu ecran si butoane] Cu smecheria asta controlezi tot!
Om2: Vorbesti serios? Aminteste-i ca-i un nimic! Joaca-te cu nervii lui! Poti sa faci asta?
Om1: Pot sa fac orice,nu intelegi?
Om2: Atunci fa-l sa planga, devine cam uscat pe aici.
Om1: Ca bine zici. [Incepe sa butoneze]
Om2[Se uita in jur nerabdator,apoi vorbeste pe un ton superior]: Parca ziceai ca poate face orice. Eu nu vad sa planga.
Om1: Ai rabdare,cap sec, nu-i chiar asa usor. Vrei sa gresesc si sa ne inunde naibi?[Termina de butonat] Gata. De acum trebuie sa inceapa.
Om2[se sprijina in maini de marginea pupilei, vede o picatura venind in viteza spre el]: Asta e frate, merge!
[Om1 incepe sa se panicheze si sa butoneze]
Om2: Ce-i cu tine?Ce se intampla?[Om2 se scufunda in pupila si priveste in afara ochiului. Vede un scaun pe jos iar de tavan atarna o franghie. Iese in viteza la suprafata] Fa ceva, repede!
Om1: Nu ma mai bate la cap,incerc.
Om2: Numai cipul tau idiot e de vina!
Om1: Cipul meu?!? Tu esti cel care a zis sa il fac sa planga!
Om2: Sa planga,nu sa se sinucida! E prea devreme, o sa strici tot!
Om1: Mai taci din gura. Crezi ca eu nu stiu toate astea,cap sec?
Om2: Pe cine faci tu - [ Se aude un tipat si o cazatura,apoi usa deschizandu-se]- Ce a fost asta?
Om1: Salvarea noastra,uite...

                                                              *
Doua asistente intra in camera si gasesc pacientul pe jos avand un atac de panica.Li se alatura un  medic care ii face o injectie si il calmeaza. Medicul se uita in jur si vede streangul.
Medic: Sa ramana cel putin una din voi aici, daca incepe iar ii puneti camasa de forta. Ma chemati doar daca e neaparat nevoie.
[Asistentele aproba, medicul pleaca]
                                                             *

Om1 si Om2 plutesc lesinati in pupila pacientului.

Impuls

Nu e un bărbat întocmai atractiv. Are ochi misterioși, chip de copil. Nu e un bărbat întocmai atractiv însă are un trup după care ar râvni toate femeile.
Eu l-am vazut complet gol. În noaptea în care ne-am întâlnit, defapt în care ne-am cunoscut, a intrat la mine în casă zâmbindu-mi frumos; un zâmbet ascuns. L-am poftit înauntru.
Un zbucium interior.
Simțeam că implodez. Sângele-mi curgea mai repede, pulsul îl puteam auzi...
Am pus muzică. Eram la mine acasă, dar am simțit că și muzica va face totul să pară mai ușor, va ascunde și va păstra totul în vibrațiile ei și în lacrimile vărsate de mine.
După ce m-a dezbrăcat cu mainile lui delicate, i-am mangâiat perișorii lui de pe bărbie, perișori tari, noi crescuți; presupun că s-a ras acum câteva zile.
Ne sărutam. Încet i-am ridicat tricoul, i l-am dat jos; îi atingeam pielea curată, mușchii fermi, îi gustam mirosul.
Eram nerăbdătoare. Îi desfac rapid cureaua și îi trag pantalonii în jos.
Inima mi s-a oprit. Muzica nu o mai auzeam. Nu știu unde mă aflam. Nu mai exista nimic. Picioarele lui... Picioare roșii ca focul, tari, mușchiuloase, puternice. Se descalță și îi văd copitele păroase. Copite. Copite.
Ridic privirea și îmi zâmbește, în întuneric, diavolește.
Inima îmi tresare, aud muzica, dormitorul meu. Ce am facut? Ca orice ființă, am continuat noaptea.
Dimineata l-am auzit în baie răzându-și barba. Probabil pleca in căutarea altei ființe slabe. Apoi, s-a furișat de la mine din casa.


Am început să scriu în scop terapeutic.
Omul se întâlnește cu răul. Așa începe să se întâmple viața.

Despre dragoste

De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.

Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea credinta incat sa mut muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Si de as imparti toate avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.

Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.

Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.

Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.

Dragostea nu cade niciodata. Cat despre prooroci- se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi.

Pentru ca in parte cunoastem, in parte proorocim.

Dar cand va veni ce e desavarsit, atunci ce este in parte se va desfiinta.

Cand eram copil, simteam ca un copil, judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat de cele ale copilului.

Caci vedeam acum ca printr-o oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.

Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare de acestea este dragostea.

Noul Testament, Intaia epistola catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, 13-14

Mare batrana...

Afara e iarna, aerul e rece si ninge usor. In fata se afla marea cu valurile ei inghetate,enervate. Se aseaza pe nisipul rece si se joaca cu mana prin el,facand diverse forme. Ii simte umezeala si se uita cu tristete din nou in fata, totul pare vechi si batran. Ninsoarea se opreste,ca si cum cerul a obosit sa planga. Din cand in cand se aude bataia vantului,dar in rest linistea urla. In capul lui insa nu e asa.

Vede cum cativa prieteni alearga inapoi dinspre mare tremurand si le intinde prosopul. Rad cu totii si insista sa intre si el in apa,dar el nu se lasa convins. Apoi se intoarce si ea din apa, cu parul ei  negru ud pendulandu-se in stanga si in dreapta la fiecare pas. El ii intinde si ei un prosop,insa ea se arunca la el in brate ca sa il ude. O priveste in ochii caprui si ii raspunde la zambetul jucaus,dupa care o rastoarna direct in nisip. Amandoi rad si se bat prieteneste. Intre timp ceilalti impart gogosile uleioase si ingropate in zahar pudra. Revoltati se ridica si ei,la timp ca sa ia ultima gogoasa. Apoi au inceput cu totii sa faca glume unii pe seama altora.

Linistea e intrerupta de rasul lui isteric,care se transforma incet in plans. Nici macar gogoasa nu o mai are,doar sticla de rachiu care-l incalzeste in vantul aspru.

Ea se uita la el cu duiosie si ii sterge lacrimile. Ceilalti au disparut, mai sunt doar ei doi pe plaja.  Ii aude vocea care ii vorbeste bland si promite ca totul va fi bine,pentru totdeauna, apoi ii simte imbratisarea calda. Amandoi privesc marea si simt cum furtuna din capul lor se stinge. El ii strange mana cu putere si ea ii raspunde cu un zambet scurt.

Sufletul ii tremura si dintre degete ii scapa gramajoarele de nisip. Linistea a revenit insa din ochii lui curg apele in continuare.

 Emil vine la el si ii face semn sa se ridice. Se urca impreuna in masina albastra, veche, decolorata. Ii intinde o bere dupa care baga cheile in contact si spre uimirea amandurora, motorul porneste. Deschid geamurile larg si urla de bucurie, dupa care Emil accelereaza fara mila. Lui ii zboara lacrimile de la curent si incepe sa zambeasca tot mai tare.Strange berea in mana,dupa care da pe gat o gura sanatoasa. Acul vitezometrului se apropie in forta de extrema dreapta, iar ei se simt din ce in ce mai bine. In cele din urma scoate capul si mainile pe geam si se agita explodand de emotie.

Seara se intorc pe plaja, beti, fericiti, traind. Ea era deja foarte ingrijorata si i-a sarit direct in brate, dupa care s-au trantit toti pe nisip.

Degetele ii intra adanc in pamant, strangand cu putere ce apuca. Lacrimile lui tacute s-au transformat  in suspine galagioase, pana cand s-a oprit epuizat. A inceput din nou sa ninga linistit, fulgi de zapada se camuflau perfect in ce a mai ramas din parul lui. Mana lui tremura pe barba incalcita pe  care se abtinea din greu sa nu o smulga. Ochii lui erau rosi, fata lui era ridata si imbujorata. Mana cu care o tinea pe ea imbatranise si ea, picioarele cu care alerga o data pe dig si sarea de pe stabilopozi cu ei abia il mai sustineau. Totul a devenit strain.