În căutarea a...

Sunt în rai constant.

Un suflet rătăcit. A furat un trup și m-am născut. Am venit singură, voi pleca singură. Dar ar fi greșit, dacă nu te-ai atașa de nimic, dacă nu ai dezvolta sentimente pentru nimic.

Am crezut că totul este ireal. Că acest „tot” nu există, ci ar fi un vis, un gând îndepărtat și fugitiv intr-o imaginație, într-o gândire neatentă. Încă cred că nimic este real. Așa am dobândit eu libertatea. Nimic nu mă posedă, nimic nu mă manipulează. Mi-am pierdut speranța, și am devenit liberă. Am câștigat o libertate a gândirii, de care unii nici nu știu că există. Am curajul să mă gândesc la orice. Am curaj, pentru că am libertate.

Libertatea mea este o partitură muzicală cântată și de îngeri, dar și de demoni. Demonii, de obicei, fură totul.

Și am ajuns în ipostaza aceasta: de a fi condusă de rațiune. Sentimente nu mai am. Totul este automat, cu subînțeles.

Oh, am nevoie de căldură. Sunt neputincioasa. Am nevoie să mă îndragostesc? Am nevoie de cineva? Să depind de el, să-l las să-mi ofere ceva, iar eu la rândul meu să-i ofer...

Sau să savurez o libertate infinită?

Cum îmi luminez sufletul? Puternic mai ești tu, creiere!

Odată eram în concediu. Odată se petrecea ceva cu mine, acea viață de om despre care se tot spune că trebuie trăită, acea viață ireală. Să se mai petreacă ceva cu mine?

Dar ce conflict între suflet si creier. Căci sulfetul caută dragostea și lumina. A găsit doar muzica și o bucurie infimă. O bucurie pe care nu o înțeleg. Dar creierul meu tinde spre acea libertate infinită, necunoscută de voi, oamenii.

O pasăre ce zboară spre infinitul imaginației, într-un timp infinit.

O infinitate de gânduri.

Sufletul devine gol, neîmplinit, nesatisfăcut. Oh, imaginație !

Căldură. Trupurile noastre... Atingere. Aruncarea măștii. Eliberarea noastră, a demonilor. Mă mai iubești?

Atingere. Contopire. Ne amestecăm trupurile în noapte.

 Ne amestecăm .

Demonii privesc. Demonii mă privesc, cum mă eliberez de tot. Cum renunț la ceva măreț, pentru dragostea altui om. Am renunțat la imaginațtie, pentru a fi om.

Nu, demonii rămân. Ei nu pleacă niciodata, pentru că eu am mințit.

 Salvează-mă. Ia-mă de mână prietene, și condu-mă. Căci soarele va răsări în urma noastră.

Sunt îngrijorată.

Șoapte.

călătorie

Găsesc că este primejdioasă o simpatie prea disponibilă.

Ea propune, rând pe rând, diverse căi, care duc la peisaje la fel de fermecătoare. Rând pe rând, sufletul se îndrăgostește decât de tandrețe, flexibilitate și voluptate oferite la tot pasul și apoi se înflăcărează la strălucirea unei dune nisipoase, unde totul licărește.

(André Gide, 1911)

irelevant.

Nu-mi pare rău. Deloc.

"Puţin îmi pasă mie
De noutăţile voastre.
Eu vin cu noutăţile mele." 

și am plecat. mi-am întins mâinile, mi-am deschis inima, mi-am eliberat sufletul. și a început.
o senzaţie, încet, încet, încet...
o lovitură
o explozie

 o neliniște carnală.
extazuri necunoscute.Muzică.

Mireasmă.

Vânt.

Raze.

zâmbete. senzații. totul se prelungește interminabil în vidul ceasurilor.
un gol.

vibrații.

O smucire.

tresar.
golul meu... întunericul meu a fost ...
nu, nu mai există.
nu cunosc. sunete.

 descopăr.

culori.

frumusețe.

dragoni.


Iubire.

dureaza. Eternitate.

bătăi. mișcare. ore, ani.

fulgi de zăpadă. Picături.
muzica se aude mai tare. culorile se intensifică. vibrații.

totul curge, totul se prelinge.

totul capătă sens.

nimicul devine .

 nu mă plictisesc. am sentimente

apariția a ceva.

un ... ceva în interiorul meu.
o explozie.
expansiune.

culori.

muzică
curcubee
uși deschise.

râsete. zâmbesc și încerc să râd și eu. și am râs cu lacrimi.
gust culorile, miros muzica, ating
întind mâinile, dansez. culorile se apropie.

o ultimă explozie

lumină
culori
expansiune.

Ancora

Speranța zilelor mai bune tocmai s-a întrezarit printre întunecații nori ai conformismului.

Speranța că mâine totul va căpăta o cu totul altă culoare. Că undeva, cândva aerul de monoton autohton se va desprinde de adevărata realitate a lucrurilor. Că pojghița cenușie, ce ne fereacă visurile, să se dizolve odată cu izbucnirea libertății.

Speranța că lumea va evolua în ceva nemaiîntâlnit. Sau poate cea, că aceasta va involua până la elementar. Atunci când un simplu gând te va elibera. Un banal gest va declanșa anarhia conștiinței.

Speranța că spre final, trupescul va reînvia in spiritual. Că ființele de-același semn se vor contopi în sentiment. În creație.

Că inima va împroșca cu iubire. Cu lumină. Că cu toții ne vom privi cu sufletele. Ni le vom trimite prin bule de aer. Amar.

„Deocamdată încă nu știm de unde să luăm

  Și cele mai bune prosoape

  Și ne ștergem pe fața cu moartea,”

Pe partea cealaltă amintirile mi se topesc. Deci o altă spreantă.

Speranța că la capătul tunelului calibrul de senzații va fi îndreptat spre noi.

Că stranietatea ne va fi de-ajuns să trecem Podul.

Între timp, însă, simți o vibrație. O auzi în surdinâ. Toc. Toc. Toc. Și viața te lovește în falcă. Te dezbină și te spulberă. Atunci sperăm ca speratul să nu ne fie de prisos. Doar o vlăguire a magiei. O nouă speranță.

„Pe spatele aripii este notat

  Mai mult ca perfectul.

  Zborului.”

În grădina din care scriu, eterul se preface în văpaie și arde. Ard cuvintele. Incandescența liricului care-mi satură înauntrul. Viitoarea speranță.

Speranța ca malul naivilor să se îngusteze. Sau ca populația să crească într-atâta de mult, încât apa să pună stăpânire. Marele Înec.

„Pe spatele peștelui e desenat

  Înotul viitorului.”

Sperăm necontenit, in fiecare moment al secundei. Respirăm spreanță. Speranță, care se dovedește deșartă, fără gust. Lipsită de orice rațiune, dar conținând ,totuși, tot adevărul pentru care noi trăim. Întreaga noastră bilă de cristal. Călătoria.

„Am acces la peisaje divine

 Călătoria mea, inversă

  Pe o rază de soare.”

P-un vifor. Fremătând. Împreună.

OM

Inspir ultimul nor si cad.

Ma intind in intuneric. Imi amortesc picioarele, mainile, obrajii, gandurile. Ma las prada subconstientului. Inchid ochii si am incredere. Ma las prada necunoscutului din mine. Voi descoperi lumina sau inexistentul nimic? Ma las prada imaginatiei.

Alergam pe un camp intr-o zi insorita de vara. Campul statea lenes cu fata spre soare savurand existenta. Lumina. M-am intins pe iarba si m-am lasat gadilata de aerul proaspat. Priveam norii, norii albi, puri, si trecatori, ce incet au inceput sa coboare spre pamant. Au atins pamantul, si i-am lasat sa ma patrunda. O urma de fum.. Sunt inconjurata de ingeri, ce danseaza hora in juru-mi. Ce lumina, ce puritate, ce fericire?

Dar am mai fost odata aici ! ce se intampla ?! Am mai simtit asta odata. Ma ridic si fug printre ingeri, prin negura deasa formata de nori. Fug cat ma tin picioarele, abandonez deja traitul. Zaresc o padure la marginea campiei. O padure intunecata. Intru in padurea deasa, patrund in intuneric, caut sa ma descopar in necunoscut.

Si i-am auzit, fericiti, satisfacuti, cantand si dansand in jurul unui foc.

Mesagerii mei intunecati. Diavolii din sufletul meu.

Ingeri  si diavoli. Ii  avem in noi.

Furtuna...

 Lupta cu noi inşine.

Ce era de facut?

Iesirea din realitate si patrunderea intr-o lume adevarata.

Curaj si imaginatie.

Rup o capsuna din campul etern, o gust: o viata, o aroma, o bucurie.

 apoi calc pe prima treapta. Continuu sa urc pe scara catre...

Racoare, frig? Nu. Un vifor nebun de lumina.

Cugetând

Mi-e cald. Mi-e atât de cald încat îmi imaginez că sunt un soare. Inima mi-e un soare. Un răsărit. A râde. Râd raze. Acea flacără eternă. Se rarefiază. Se fâstâcește. Explodează. Un val moleșitor. Acele tonuri. O partitură a sufletului. Copleșire. Vârtejul nostalgiei se aude de departe. Un vuiet liniștitor. Ne-am părăsit în cenușa lacrimilor. Ne-am stârnit sclipiri.

Cautăm. Alergăm. Păstrăm.

Cu toată ființa ne-am regăsit în aburul dens. Materia fumurie colorată. Pofticioasă. încercând descoperirea. Un ghem strâns, de bucurii. Trăirii ștrulubatice. Ascult atent. Miros si deschid ochii. Un iz necunoscut mă  gâdila ușor. Îmi simt viața adunată în creștet. Chircită. Revine la plutire. Să zburăm înotând în negură. Strălucire apăsătoare. Cât ochiul infinit. Sus te bați cu zeitatea voastră. Cu iubirea, cu regretul.

Alergăm. Săpăm. Ne așezăm.

Am albit la suflet. Îngândurați, ne-am scurs pe marginile lumii. Alunecăm, valsând cu cascadele freamătului cel dintâi. Vedem primordialul. Originile. Memoriile. Am căscat și am căzut în abis. Spre mere, ardei și struguri. Rozele manifestării. Visezi la realitate. Suspin îndelungat.

Alergăm.

Pășim spre eternitate. Cu mintea urlând deasupra văzduhului. Norii mă îmbie la joc. Am săltat pelerina cu închipuirii. Mori si reînvie în uitare. Pentru un moment ai amutit in pânza gândurilor. Asuprire. Tortură. Viată. Nestemată. Vântul te poarta duios spre chatarsis. Limba tăcerii se unduiește ademenitor.

Alergăm... 

bucuria ireala

Am evadat din rutina.

Am alergat pe un camp intr-o zi de vara, insorita.

Campul statea lenes cu fata spre soare savurand existenta.

M-am intins pe iarba primitoare. Simteam delicata atingere a aerului, aerul proaspat ce-mi patrundea prin piele.

Priveam norii, norii albi, puri, si trecatori, ce incet au inceput sa coboare spre pamant. Au atins pamantul, si i-am lasat sa ma patrunda. O urma de fum.

Eliberare. Imaginatie.

Atunci am simtit bucuria...

Am tresarit, atenta la ceea ce se intampla in mine. O placere delicioasa ma coplesa. Indiferenta, iluzii, libertate. Simteam o bucurie, dar nu stiam de ce, de unde... O bucurie interioara, ce avea pentru cateva momente sa-mi satisfaca fiinta. Nu vroiam sa revin la starea aceea simpla, de nefericire zilnica, vroiam bucuria. Dar de unde sa o pastrez? De unde s-o prind?

Cer sufletului sa-mi readuca inca o data senzatia aceea fugitiva, caci disparuse. Ii cer sa-si creeze o lumina in necunoscutul sau, sa-mi readuca adevarul existentei, sa-mi sopteasca elucidarea misterului.

Fericire involuntara, necunoscuta, pur omeneasca.

Ceea ce putem noi sa facem, este sa creeam. Curaj sa avem...

Este real? Sau ireal? Totul?

Cred ca nimic nu este real. Traim in visul cuiva, intr-un camp de capsuni. Pentru todeauna.

Pentru todeauna.

PROSTIA

  Am sa incep prin a explica termenul de “prostie” cu ajutorul dex-ului:

PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție. – Prost + suf. -ie.

  Azi stateam in autobuz si reflectam la faptul ca acum am 16 ani, si ca nu simt nimic diferit datorita acestui lucru, cand s-a urcat in autobus un *person* (cunoscut de noi, dar nu dau nume). De fiecare data cand ii vad fata acelui om, imi vine sa ii infund capul intre umeri! Adeseori il injur in gand sau de fata cu altii, spunand ca “E CEL MAI MARE PROST!” si altele.

  Desi, daca citind cu atentie definitia de mai sus a cuvatului “prostie”, am realizat, ca acel om nu este prost. El este doar …cum sa spun…este lipsit de scrupule si ma dezgusta enorm. Este ca un sac de cartofi, cu un sambure pe post de creier si cu un suflet de fier blindat!

Si totusi a fi “prost” de-a binelea este chiar foarte trist si mi’am dat seama astazi ca nu este de gluma cand faci pe cineva “prost”.  Am ajuns sa-mi fie chiar mila atunci cand fac pe cineva “prost” deoarece este foarte foarte trist pentru aceea persoana.  Desi nu se uita la mine, i-am zambit complice, ca si cum secretul lui e pe maini bune.

  Asa ca sfat: nu va jucati in cuvinte cu starea de inteligenta a altuia, deoarece mai tarziu e posibil sa regreti sis a iti fie mila, realizand ca acel om , inafara de prostie, pe lumea asta nu mai are nimic.

  Sincer nu cred ca in ziua de azi mai exista oameni cu adevarat prosti, care sa nu aiba habar de nimic (ex: preistoricii). Exista doar adepti ai prostiei.

(P.S.: Doar in cazuri de maxima prostie, este permisa exprimarea in cuvinte a unor jigniri.)

Ilinca.

timpul...?

Te-ai intrebat vreodata ce ar fi daca ai fi nemuritor? Daca ai avea destul timp sa dobandesti tot ce iti doresti: bani, cunoastere si experienta. "Mica" inconvenienta ar fi singuratatea, lipsa de prieteni alaturi de care sa-ti traiesti viata.

Eu una as ceda tot ce am acum pentru nemurire. Inca de cand eram mica, mi-am dorit sa cunosc fiecare centimetru partat la acestei planete. Si acuma mai am acest vis, evident o sa ramana doar un vis.

In drum spre scoala, fiind in intarziere mi-am dorit sa pot da timpul inapoi. In minte mi-au venit si mi s-au potrivit, rand pe rand mai multe versuri, care au devenit mai degraba o incantatie imaginara, decat o poezie. Please read and feedback!

O, Zeu al Timpului,
Opreste Fluxul Raului,
Intoarce Acul Ceasului.
O, Zeu al Timpului,
Repara ce-i sticat,
Reda ce-odata-i luat.
O, Zeu al Timpului,
Cei mort, reinvie,
Cei scris, rescrie,
O, Zeu al Timpulu,
Timpul da-mi in stapanire,
Al tau suflet, pe vecie.

DACA VRETI SA SE INTAMPLE CEVA:
1.AVETI NEVOIE DE O CLEPSIDRA
2.RECITATI INCANTATIA LA MIEZUL NOPTII INTR-O NOAPTE CU LUNA PLINA
3.TREBUIE SA FITI: VAMPIR/VARCOLAC/SIRENA SAU TOATE DE MAI INAINTE
4.TREBUIE SA FI FACUT BAIE CU CEL PUTIN 24H INAINTE

=)) just trollin guyz... dont spam me

imaginatia

Lumina inseamna cunoastere.

O mare ce inseamna?

Un vifor?

Va puteti gandi si voi, aveti cu ce.

O nebunie...

Sufletu-mi este o mare. Iar acum la adolescenta mi se pare ca am atins acel moment al zilei, cand soarele rasare.

suntem noi, oamenii,  prosti? sau doar naivi?

Nihilism= este o poziție filozofică care susține că a fi, în special trecutul și prezentul existenței umane, nu are nicio însemnătate obiectivă, scop, adevăr comprehensibil, sau vreo valoare esențială. Nihiliștii afirmă, în general, unele sau toate din următoarele:

• nu există dovezi rezonabile pentru existența unui creator sau cârmuitor suprem,
• o "moralitate adevărată" nu există, și
• o etică seculară obiectivă este imposibilă;

Așadar, într-un anume sens, viața nu conține adevăr și nicio acțiune nu este preferabilă oricărei alteia, în mod obiectiv.

aleatoriu :




 

De ce m-ar duce vantul spre un Dumnezeu? Un dumnezeu. Biserica ma ghideaza spre acest singur zeu. De ce as crede in ceea ce mi se da, in ceea ce mi se zice? Cu imaginatia cum ramane, prietenilor? „Trebuie sa fi un las sa crezi in ceea ce exista.”

Altfel nu traim decat o realitate seaca. Un asa zis adevar, fara mister. Ce este asta? Asta este sinuciderea voastra, renuntarea voastra. Prostilor.

Biserica este un hot de vise si vointa !

Imaginatia este adevarul meu! O ! Harap- Albule ! O ! strugure singuratic ce esti !

Gradina de ciment

   De curand am terminat de citit "Gradina de ciment" de Ian McEwan. Pe cand citeam primele pagini, am crezut ca urma sa fie o carte plina de umor. Bineinteles ca m-am inselat.
   Intr-o familie cu 4 copii [Julie (17 ani), Jack (15 ani), Sue (13 ani) si Tom (10 ani)] in care tatal moare din cauza unui infarct, iar mama moare si ea la cativa ani dupa, viata celor 4 nu pare a fi prea usoara. Tot ce le ramane acestora este casa si gradina de ciment din spatele casei. Jack este obsedat de sora sa Julie, inca dinaintea mortii parintilor. Dupa moartea acestora, ei trebuie sa supravietuiasca singuri si sa ascunda moartea mamei lor. Intre Jack si Julie apare o relatie gresita, inacceptabila si dezgustatoare, ce atinge cele mai inalte cote ale ridicolului.
   Cartea aceasta...nu pot spune ca mi-a placut in mod special... Cert e ca sfarsitul este pe cat de socant, pe atat de deprimant si de trist, incat te face sa te intrebi daca mai exista ceva normal pe lumea aceasta... Foarte interesant mi s-a parut felul in care autorul a putut scrie toata relatia dintre Jack si Julie, de la inceputul ei si pana la sfarsit, cu ...parca...cu un calm si o acceptare a greselii acestora inumana. Autorului parca i se pare normal ce fac cei doi, transformand fapta acestora intr-una banala si perfect normala.
 

 Iulia, intervii tu de aici?

                                                                                                                                  Ilinca

Uvedenrode

    Azi ,joi 6 octombrie, am avut actorie, unde ni s-au dat aceste strofe pentru un exercitiu de dictie. La prima  vedere cu totii am crezut ca ori poetul era beat cand a scris aceasta poezie, aceasta fiind de un trollaj maxim, ori ca profa isi bate joc de noi. Sunt curioasa ce intelegeti voi din ea, pentru ca eu una, nici acum nu cred ca am inteles aceasta poezie. :)

Ion Barbu- Uvedenrode

La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;

Gasteropozi!
Mult-limpezi rapsozi
Moduri de ode
Ceruri esarfa
Antene în harfa:

Uvedenrode
Peste mode si timp
Olimp!

Ceas cristalin
Lânga fecioara Geraldine!

Dantelele sale
Ca floarea de zale,

Prin bratul ei
Ghetari de idei,

La soare sfânt,
Egal - acest cânt.

Restul poeziei o puteti citi pe site-ul: http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/b/ion-barbu-7zudhuu/uvedenrode-6zuzptd.html

Ilinca  

o perfecta zi perfecta

nu ma voi stradui sa mai pun  ț, ă, â...
oricum...
10:40 p.m. frig.
incerc sa postez ceva. nu am curaj. si nici chef. suna rautacios, indiferent. insa ma preseaza gandurile.
am terminat de citit "O perfecta zi perfecta" de Martin Page.

    O viata perfecta. monotona.mediocra. nesatisfacatoare. solutia?

....

?

...

personajul principal, un tip ce duce o viata perfecta. slujba perfecta, angajatul ideal.

handicapul lui este insa imaginatia. crede (stie) ca viata este condusa de muzica, pamantul fiind o partitura, si cel mai important, stie ca trebuie sa nu ai curaj, trebuie sa fi un las, daca crezi in ceea ce exista, daca crezi in realitate.

pe parcursul cartii, el isi imagineaza diferite moduri prin care s-ar sinucide. si nu, nu s-ar sinucide pentru ca este un las, care nu se lupta cu viata asta, un las care nu vrea sa indeplineasca provocarea de-a avea de-a face cu oamenii. (modurile prin care s-ar sinucide sunt interesante si bine descrise, in caz ca...)

OO, si finalul.... !!

realitatea palpabila nu este decat o metafora a ceea ce reprezinta visele noastre. oare?

pe vremea cand incercam sa traiesc..[...]

"apoi imi trec nodul culisant in jurul gatului. stau in echilibru, cu un picior pe domnul acesta in costum si cu celalalt pe doamna aceasta in taior. cum cei doi nu sunt de aceeasi inaltime, probabil ca arat nitel ridicol.

bing-bang. ascensorul se opreste la parter. pasagerii ies [...]. in fine, e randul scaunaselor mele umane sa treaca pragul. picioarele imi cad in gol, urmate de restul corpului. sarma mi se strange in jurul gatului, nu mai pot respira. ma balansez ca o pendula, dand din picioare si din maini, incercand sa ma sprijin pe atomi [...].

dureaza cateva secunde; nu mai circula sangele, nici aerul, si sarma incepe sa-mi taie carnea gatului [...] si-mi dau duhul."

buna carte. m-a ajutat.

am avut o zi perfecta, o perfecta zi perfecta, daca vreti.

cutremur.frig.lene.rautate. ură. dezgust. dezaprobare. negare. frig. muzica. salvare. lumina. sinucidere? frig. moarte. imaginatie.

momentan, nu citeste nimeni randurile astea.

 ma bucur ca le cititi voi, immmbi, nu? huahaaa.

 AVETI CURAJ. CARPE DIEM. mai degraba, memento mori.

sa ramanem totusi la carpe diem.

apropo, mi-as cumpara de la *EL* scara catre rai.

care este luminat de flacarile iadului.

Mări sunt.

poftim?

prim

Noi am numit acest blog „O mare        şi-un vifor nebun de lumină” ...

Un vers dintr-o poezie a lui Blaga (apropo).

Ceea ce vroiam să spun, este că, în şfârsit am reuşit ! Am reuşit să ne unim şi să creeăm acest blog !

Pe când stăteam astăzi întinsă în pat, gândindu-mă la noi, la sentimente, la capitolul tocmai citit din „ O perfectă zi perfectă” a lui Page, la blog, la cunoaştere, la lumină... mi-au apărut următoarele cuvinte în minte :

„ De lumină din sufletu-mi-ar izvorî,

Prima ființă aş fi”

 

Reflectați!