sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Ancora

Speranța zilelor mai bune tocmai s-a întrezarit printre întunecații nori ai conformismului.
Speranța că mâine totul va căpăta o cu totul altă culoare. Că undeva, cândva aerul de monoton autohton se va desprinde de adevărata realitate a lucrurilor. Că pojghița cenușie, ce ne fereacă visurile, să se dizolve odată cu izbucnirea libertății.

Speranța că lumea va evolua în ceva nemaiîntâlnit. Sau poate cea, că aceasta va involua până la elementar. Atunci când un simplu gând te va elibera. Un banal gest va declanșa anarhia conștiinței.

Speranța că spre final, trupescul va reînvia in spiritual. Că ființele de-același semn se vor contopi în sentiment. În creație.
Că inima va împroșca cu iubire. Cu lumină. Că cu toții ne vom privi cu sufletele. Ni le vom trimite prin bule de aer. Amar.

„Deocamdată încă nu știm de unde să luăm
  Și cele mai bune prosoape
  Și ne ștergem pe fața cu moartea,”

Pe partea cealaltă amintirile mi se topesc. Deci o altă spreantă.
Speranța că la capătul tunelului calibrul de senzații va fi îndreptat spre noi.
Că stranietatea ne va fi de-ajuns să trecem Podul.
Între timp, însă, simți o vibrație. O auzi în surdinâ. Toc. Toc. Toc. Și viața te lovește în falcă. Te dezbină și te spulberă. Atunci sperăm ca speratul să nu ne fie de prisos. Doar o vlăguire a magiei. O nouă speranță.

„Pe spatele aripii este notat
  Mai mult ca perfectul.
  Zborului.”

În grădina din care scriu, eterul se preface în văpaie și arde. Ard cuvintele. Incandescența liricului care-mi satură înauntrul. Viitoarea speranță.
Speranța ca malul naivilor să se îngusteze. Sau ca populația să crească într-atâta de mult, încât apa să pună stăpânire. Marele Înec.

„Pe spatele peștelui e desenat
  Înotul viitorului.”

Sperăm necontenit, in fiecare moment al secundei. Respirăm spreanță. Speranță, care se dovedește deșartă, fără gust. Lipsită de orice rațiune, dar conținând ,totuși, tot adevărul pentru care noi trăim. Întreaga noastră bilă de cristal. Călătoria.

„Am acces la peisaje divine
 Călătoria mea, inversă
  Pe o rază de soare.”



P-un vifor. Fremătând. Împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu