Am evadat din rutina.
Am alergat pe un camp intr-o zi de vara, insorita.
Campul statea lenes cu fata spre soare savurand existenta.M-am intins pe iarba primitoare. Simteam delicata atingere a aerului, aerul proaspat ce-mi patrundea prin piele.
Priveam norii, norii albi, puri, si trecatori, ce incet au inceput sa coboare spre pamant. Au atins pamantul, si i-am lasat sa ma patrunda. O urma de fum.
Eliberare. Imaginatie.
Atunci am simtit bucuria...
Am tresarit, atenta la ceea ce se intampla in mine. O placere delicioasa ma coplesa. Indiferenta, iluzii, libertate. Simteam o bucurie, dar nu stiam de ce, de unde... O bucurie interioara, ce avea pentru cateva momente sa-mi satisfaca fiinta. Nu vroiam sa revin la starea aceea simpla, de nefericire zilnica, vroiam bucuria. Dar de unde sa o pastrez? De unde s-o prind?
Cer sufletului sa-mi readuca inca o data senzatia aceea fugitiva, caci disparuse. Ii cer sa-si creeze o lumina in necunoscutul sau, sa-mi readuca adevarul existentei, sa-mi sopteasca elucidarea misterului.
Fericire involuntara, necunoscuta, pur omeneasca.
Ceea ce putem noi sa facem, este sa creeam. Curaj sa avem...
Este real? Sau ireal? Totul?
Cred ca nimic nu este real. Traim in visul cuiva, intr-un camp de capsuni. Pentru todeauna.
Pentru todeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu